Improvizația nu e mereu o scenă cu aplauze și lumini de spot.
Uneori e un accident caraghios: te trezești pe o scenă greșită, fără replică învățată, și în loc să spui „scuzați, m-am rătăcit”, îți dregi vocea și începi să cânți din burtică. Publicul râde, tu transpiri, iar seara aia devine un coșmar pe care îl ascunzi în sertarul cu „povești de uitat”.
Așa arată viața când ajungi în locuri unde nu-ți e locul: o improvizație permanentă, cu pauze de somn și cafea.
Zilele tale devin un spectacol de supraviețuire în care nimeni nu știe că nu ești actor. Improvizatori găsești peste tot – și printre artiști. Aici începe confuzia: cum deosebești improvizația de geniu? Cum știi dacă omul ăla care sparge regulile o face din curaj sau din panică?
Răspunsul e crud: la prima vedere, nu deosebești. Arată la fel. Amândoi sar în gol fără plasă. Unul zboară, celălalt se prăbușește. Diferența o vezi abia după impact.
Pe vremuri era mai simplu. Când eu eram tânăr, lumea artei era un sat mic. Aveai trei-patru reviste literare care apăreau lunar, două cărți bune pe care le așteptai ca pe scrisori de dragoste. Le citeai pe îndelete, le întorceai pe toate părțile, le discutai la o bere până dimineața. Puteai să miroși diferența între îndrăzneală și amatorism pentru că aveai timp să miroși.
Acum? Internetul a făcut din sat un bazar cu un milion de tarabe. Îți aruncă în față o mie de postări pe secundă, printre ele și capodopere, și gunoi, și meme-uri cu pisici, și urlete politice, și poze cu mic dejun.
Nu mai ai timp să citești, doar să dai scroll.
Originalitatea și improvizația accidentală arată identic în feed: amândouă sunt „conținut nou”.
Una te zguduie pe dinăuntru, cealaltă îți fură 3 secunde și pleacă.Arta ar trebui să fie un mesaj clar, nu un ambalaj strălucitor care se autoproclamă mesaj.
McLuhan zicea „mediul este mesajul” și părea exagerat. Acum, când vedem oameni devenind celebri doar pentru că știu să-și pună filtru și să țipe mai tare decât alții, ne dăm seama că bietul McLuhan nu exagera – doar a văzut viitorul mai devreme.
Și totuși, undeva între zgomot și exhibiționism, mai există artiști care nu improvizează din panică. Ei improvizează din prea-plin. Sar în gol pentru că au aripi, nu pentru că au uitat parașuta acasă.
Problema e că noi, spectatorii, nu mai avem răbdare să așteptăm să vedem dacă zboară sau se izbesc de pământ.Așa că scrollăm mai departe. Și ratăm, de cele mai multe ori, exact ce căutam.
Z.D
