Dacă ești cel mai deștept din încăpere, ai greșit încăperea
Ai greșit încăperea fiindcă trăiești în trecut. Cred că a sosit momentul să vorbim puțin despre geometria culturală. Am fost obișnuiți, până la internet, cu un model cultural piramidal. Piramide se construia în timp și era stabilă. Publicul alcătuia baza piramidei, era primul nivel de acces. La nivelul următor începeau creatorii. Datorită tehnologiei, nimeni nu avea acces direct la public. Să presupunem că cineva scria o poezie. Manuscrisul trebuia să ajungă la redacția unei reviste literare. Revistele acceptau doar manuscrise dactilografiate. Poetul nu poseda de cele mai multe ori o mașină de scris. Începea prin a găsi o modalitate de a da manuscrisului său o formă dactilografiată pe care apoi o expedia prin poștă pe adresa redacției. Majoritatea debutanților aveau mai multe încercări la activ când în cele din urmă primeau vestea fericită că manuscrisul a fost acceptat pentru publicare. Mulți nu primeau niciodată a ceastă veste. De la publicarea în revistă la volum era un drum lung. Doar publicarea repetată în reviste era argumentul trecerii în planul editorial al editurii, care nu era îndeplinit până la capăt, așa că debutantul se trezea uneori raportat pentru anul următor, dar volumul apărea în cele din urmă. Tirajele erau undeva de la 1000 la 3000 de exemplare care erau distribuite librăriilor din țară. Autorul aștepta cu sufletul la gură cronicile din revistele literare, care de regulă erau necruțătoare. Mai rău era dacă nu aveai parte de nici o cronică. Drumul până la consacrare era lung și anevoios, asemănător cu parcursul unui sportiv care ajunge să câștige o medalie importantă. Normal că un sistem de selecție atât de riguros producea campioni, iar interesul publicului pentru ei era altul. Ca să nu mai vorbim de amănuntul, de loc lipsit de importanță al onorariului, pe care autorul îl încasa de la editură. În țară exista doar o singură editură care publica pe cheltuiala autorului, iar costurile însemnau economiile pe mai mulți ani ale îndrăznețului candidat la gloria literelor. De menționat că până și editura care publica pe cheltuiala autorilor respingea mai multe manuscrise decât publica.
A venit internetul și piramida a dispărut în istorie. Inițiativa privată este liberă, au apărut mai multe edituri decât poate asimila piața, oferta este de câteva sute de ori mai mare decât cererea iar această inflație de scriitori a dus la concluzia falsă că în România nu se mai citește. Nimeni nu și-a pus întrebarea (sau nu a vrut să întrebe) dacă ceea ce se publica merită citit, desigur din perspectiva cititorului. Internetul permite publicarea instantanee și gratuită. Editurile, care sunt societăți comerciale, au fost nevoite să se adapteze cerințelor pieței. Cărțile apar în tiraje confidențiale iar în majoritatea cazurilor nu beneficiază de loc de distribuție din partea editurii. Practicăm ceea ce americanii numesc vanity publishing, adică publicare din orgoliu. E inutil să facem aprecieri dacă e bine sau rău ce se întâmplă, timpul nu se întoarce iar altceva nu avem. Așa că iubitorii scrisului se adună în mici cluburi, depun eforturi (nu prea mari) pentru tipărirea unor cărți în tiraje de câteva zeci de exemplare pe care le împart prietenilor la diferite ocazii.
Nu e cazul să va supărați pe mine. Eu descriu o stare de fapt, deformație profesională de ex reporter. Iar viața demonstrează că se poate trăi și așa.
Z.D.
