Alin Cordoș
Născut la 22.03.1970 la Bistrița dar face studiile superioare la București. Scrie încă de la 15 ani, prima dată schițe fantasy și poeme ”galactice”, fiind unul din membrii fondatori ai singurului cenaclu SF din Bistrița-Năsăud- ”Univers SF”, cenaclu cu impact în anii de după Revoluția din Decembrie 1989. Este ziarist din anul 1996 și a scris pentru ”Evenimentul Zilei” timp de 10 ani. Actulamente și-a deschis un ziar on line PROPOLITICA.RO dar și un ziar regional- Transilvania Jurnal și se ocupă de analize și sinteze politice, economice și sociologice.
A publicat proză SF, fantasy și a tipărit până la această oră două cărți: ” Ape Întunecate” și ”Suflete oarbe”, ultima fiind lansată în cadrul cenaclului UBB al poetului Ion Mureșan. A apărut în mai multe antologii, fiind prezent inclusiv într-un dicționar al scriitorilor din Bistrița-Năsăud, alcătuit de regretatul critic literar Andrei Moldovan.
La finele lui 2020, Alin Cordoș, încheie primul său roman- ” Păpușa de porțelan”, lansat în 2025. La ora actuală, scriitorul bistrițean lucrează la un nou roman: Păpușa cu ochii de lut dar și un volum de poezie în proză fantasy: ” Psalmii de noapte- Tânguirile Părintelui Ilarie”.
Un alt cântec de-a lui Ilarie
Cât de sus, cât de sus vor zbura aceste păsări, mai sus de Marele Cub și de Piramide?
Mereu, mereu vor căra cîmpia pe aripile lor, florile roșii, ap ace curge din cer
Florile roșii, ca niște obiceiuri, vechi cântece din fundul pământului
Noi, noi Ilarie am sunat la ușa Ta, uite așa am sunat
De 2, de 3, de 4 ori , de câte ori să mai sun?
Au murit florile , au murit chiar toate florile, țipăăă
Țipă fetița blondă din spatele Casei Tale
Casa cu ușile de ceară
În zadar, în zadar am bătut cu stângul, mai pe urmă cu dreptul , Așa cu dreptul am bătut
Ia aceste trei (3) flori, 3 maci de pe mormintele a 3 furnici
Așează-le în apa care va învia, va Învia Cerul,
Din nori pufoși a coborât Domnul
Și a binecuvântat Furnicile, una câte una le-a Binecuvântat: Acesta nu e cântecul lui Ilarie, spus-a Domnul
Să îți scriem , așa ne-am spus, să îți scriem
Pentru a te găsi la casele voastre, Doamnă
Neplecată din lumea unde mâinile zadarnic te caută
Te caută
Din gura astupată de pământ nu mai iese decât iarba
Iarba care îți va acoperi mormântul
Doar fără mâini am putut să îți scriem, cu gura să scriem
Cântul al IX-lea, al căutării și căderii în sine
Noi, noi ILarie, noi Ilarie
Te-am căutat, ca pe-un diamant te-am căutat
În toate gările uitate de lume, pe toate dealurile pustii, în mările moarte , noi Ilarie te-am căutat, te-am căutat dar nu te-am găsit
Atunci, am zis noi Ilarie, atunci, noi am zis să luăm toate aceste flori,
Flori și pietre, vrem a ți le dărui, dimpreună, dimpreună cu noi și încă niște arici ce-l caută pe Domnul
Noi, noi Ilarie ne-an nevoit în lucrări, felurite și grele lucrări să-ți mulțumim trupul gol și alb, alb precum o lumânare
Noi, noi ILARIE, ne-am prosternat în fața mâinilor Tale, a țâțelor și coapselor tale , în fața a toate cele ale tale, dimpreună ne-am prosternat, dimpreună cu niște arici ce-l căută și ei pe Domnul
Noi, noi Ilarie te-am căutat până la soare să te înălțăm, acolo să te dăm în leagăn,
Noi, noi Ilarie te-am dorit, mai mult decât inima noastră, mai mult decât ne-am dorit pe Domnul din peșteră, omul lăcustă
Noi, Ilarie, noi te-am iubit, preferând Crepsculul și Moartea decât neiubirea Ta
Noi, noi Ilarie am lins obișnuința de-a te numi Stăpână… ne-am târât ca melcii căutând iarba cea mai mătăsoasă, apa cea mai curată, cerul cel mai senin, noi, noi Ilarie te-am adorat, te-am adorat mai mult decât toți Psalmii și glasurile heruvinilor
Când, când ne-ai întors spatele
Când ne-ai întors spatele, noi, noi Ilarie am plans, am tot plans, până când? Până când durerea noastră a zdruncinat Universul , a ucis Lumina
Atunci, atunci, noi, părintele Ilarie am plans până ne-am prefăcut în stea
Una mica, mică de tot, o stea pe țeasta unui măgăruș
Noi, Ilarie, părintele orb, am tăcut, am luat toate cuvintele , pe toate cuvintele le-am îngropat, ACOLO
… în spatele casei unde locuiește Dumnezeu
ÎN CĂDERE
Dacă vom cădea, la marginea Universului, dacă vom cădea, atunci, îl vom lăsa pe Dumnezo să nască mai departe, lumi, copaci și munți și mări, pînă să cazi în genune
Până să cazi, te vor lăsa vederile, ele te vor lăsa și toate celelalte grele-ți vor părea
… ca niște mori de apă se vor învârti gândurile, ca niște mori de apă, și atunci
Și atunci, pe Domnul bun, bun și drept îl vei vedea…
…. DACĂ VEI CĂDEA
Afif Shlewet-Israel
Afif Shlewet este un scriitor și artist arab. S-a născut în orașul Shafa-Amr pe 1 martie 1962. Și-a terminat studiile primare și secundare în școlile Shafa-Amr și a obținut certificatul Bagrut în 1980.
Afif și-a continuat studiile academice la Universitatea din Haifa și a obținut prima licență (B.A.) în Literatură Comparată și Limbă și Literatură Arabă. Și-a continuat studiile postuniversitare și a obținut masteratul în Literatură Comparată. Specializarea sa a fost în Scriere Creativă. În prezent, se pregătește să finalizeze studiile pentru a obține a treia licență (doctorat) la Universitatea din Tel Aviv. Se va specializa în Teatru.
Afif a lucrat ca redactor al ziarului al-Ittijad din Haifa; secretar-redactor al revistei Mawaqif și redactor-șef al ziarelor al-Assifa (Furtuna) și Majallat al-Ufoq (Revista Orizontul).
În 1977, Afif a înființat Teatrul al-Gurbal în Shafa-Amr, iar în 1983 a înființat Asociația Teatrului Arab. Din 1996, a ocupat funcția de director general al Fundației al-Ufuq pentru Cultură și Arte.
Afit Shlewet a scris mai multe piese de teatru care au fost prezentate pe diferite scene în diferite sate și orașe din țară. De asemenea, a participat la mai multe festivaluri locale și internaționale ca actor și dramaturg, cum ar fi: Festivalul Celălalt Teatru din Akka în 1998 și 2002 și Festivalul de Teatru din New York în 1990.
Violonistul
O, violonistule
Melodiile tale tânjesc
După atingerile uitate
Iubita ta care îți iubește melodiile
Precum clopoțeii de vânt
Se pierde în absența ei
Frumoasa lui iubită
Poartă o lumânare aprinzându-i imaginația
Gravând momentele magice
Răsfățând-o
Revărsând valuri asupra viorii sale
Pentru ca ea să se înalțe în dans
Bătând-o
Lanțul de gleznă
Melodiile lui au înghețat
Și inima lui s-a oprit.
Ne vom întâlni în visele mele
Floarea mea a crescut și s-a cățărat pe gard
Am dormit și m-am întins
Poezia mea a expirat
Ca un lung choros până la izvoare
Nopțile mele verzi pe straturile cămășii mele
Se luminează de iubire
Îmbrăcate în parfumul pasiunii și iasomiei
Am stat treaz în fiecare noapte
Așteptându-te
Să vii
Am stat treaz toată noaptea
Așteptându-te să vii
Dar tu nu ai venit
Iubitul pierdut s-a întors
Din pieire
Devastat
Frântă ca paiul în vânt
Trezindu-mă din acest vis
Trenul nu trece
Tu, ușor ca un fluture
Mic ca universul
Fragil
Ne vom întâlni în visele mele.
Rubrică realizată de Carmen-Ionela Petruț
BC-Media Bistrița
