Eveniment

MEDALION LITERAR – ZORIN DIACONESCU

Share
Share

Zorin Diaconescu (1948, Timișoara), absolvent al facultății de litere Cluj, profesor, jurnalist, pensionar. Poet și eseist. Promotor al literaturii în social media.

 

Zilele de pe urmă

..ce ne facem dacă zilele de pe urmă

nu vor fi ultimele, dacă bâlciul continuă

în bătaia de joc a așteptărilor noastre înfrigurate,

vom fi zguduiți de o apocalipsă – o altă cacialma

spectacolul nu se oprește niciodată

el se termină pentru cei care ies de pe scenă

în timp ce alții urcă în lumina reflectoarelor,

muzica nu se oprește niciodată,

pauzele sunt o chestiune de tehnică,

splendid se învârte caruselul,

urcă pentru unii, pentru alții coboară,

sus sau jos, o banală chestiune de orientare

murim pentru a învia sau nu mai credem nimic

universul e construit din cărți de joc,

un joc niciodată înțeles până la capăt..

 

.. și totuși, cât de puțini rezistă ispitei de a se descrie,

ei pe ei, drept învingători, cuceritori a ceva

ce nu a fost și nu va fi niciodată al lor,

nefiind destinat privatizării

(cum s-ar spune într-un document oficial)

precum raftul de cărți din biblioteca de rumeguș presat

nu este sanctificabil și nu e nimeni războinic

fără multe răni și înfrângeri al activ și vorba poetului Bei Ta,

privind mărețul palat îți intră o musculiță în ochi..

 

Cine sunt?

 câteodată stau de vorbă cu omulețul din mintea mea

pe care îl cheamă ca pe mine

dar care își închipuie că el e cineva

că lumea trebuie să ia la cunoștință

măreața lui prezență pe această planetă

ce eveniment!

apoi mă strigă celălalt omuleț care locuiește în inimă

îmi cere să-l iert pe cel din mintea mea,

să-i înțeleg slăbiciunile omenești

le întorc spatele celor doi omuleți

fiindcă nu locuiesc nici în mintea mea,

nici în inimă,

ci în ceea ce fac și despre ceea ce fac

nu trebuie să spun nimic.

Share
Alte articole
Eveniment

Lentila culturală-ARTA IMPROVIZAȚIEI

Improvizația nu e mereu o scenă cu aplauze și lumini de spot....

Eveniment

Carl Filtsch: copil-minune al Transilvaniei readus în atenția comunității din Wels, Austria

  La poalele Munților Șureanu, în Sebeș, Transilvania, în anul 1830, s-a...

Eveniment

Zâmbet de weekend

Leonardo da Vinci și tabloul neterminat Un prieten l-a întrebat odată pe...