În prezența primarului orașului Voiron și a unui public avizat, a fost lansat romanul „Tromboniada” de Dorel Cosma, apărut la editura Nosa Nostra din Bistrița și tradus acum în limba franceză pentru publicul din Voiron.
Asistența a fost formată atât din iubitori de literatură din localitate, cât și din invitați oficiali prezenți la evenimentele culturale ale orașului.
Gazda manifestării, Nicolas Charlety, a deschis întâlnirea vorbind despre scriitorul Dorel Cosma și despre volumele acestuia, subliniind rolul literaturii române în dialogul cultural european.
Actorul și directorul Centrului Cultural din Târgu Mureș, Iulian Praja, a prezentat în limba engleză romanul „Tromboniada”, insistând asupra caracterului satiric al personajelor și al întregii construcții epice. Doamna Zelida Stuelsatz a realizat traducerea în limba franceză a expunerii, precum și intervențiile autorului.
În cuvântul său, Dorel Cosma a arătat că romanul poate fi o ficțiune, dar cu siguranță nu science-fiction, iar realitățile pe care cititorii le recunosc ar trebui ascultate, simțite și îndreptate de cei aflați în poziții de decizie.
Cartea a fost foarte bine primită și cerută de cei prezenți, urmând ca în perioada următoare să fie expediate către Centrul Cultural Mondial din Voiron volumele suplimentare solicitate.
Pahone Pop
Foto/film: Florian Cosoiu
