Bun venit scriitorului, jurnalistului ZORIN DIACONESCU în redacția noastră!

             Lentila culturală

   Dinamica socială sub lupă

Dominația internetului poate fi ignorată individual, societatea resimte și perpetuează efectul tehnologiei de comunicare într-un proces ireversibil. De aici apar unele fracturi ale destinelor individuale în funcție de (in)capacitatea de adaptare a individului. Rolul creatorului de literatură reclamă o nouă definiție sortită de la început să fie nepopulară. Ne obișnuisem să-i numim scriitori sau poeți pe membrii unei elite definite prin faptul că beneficia de acces la tipar și de distribuirea eficientă a tipăriturii. Această elită era rezultatul triajului efectuat de un aparat birocratic și adesea influențat politic sau economic: editori, lectori de carte, redactori, directori de edituri sau demnitari care coordonau cultura. O carte tipărită era ca o diplomă obținută după ani de muncă în urma unui concurs la care reușea doar o mică parte a participanților. Cu cât mai mic era numărul învingătorilor, cu atât mai mare era valoarea lor. Expresia ediție limitată se folosește și azi. Doar că azi ediția de poeți și scriitori nu mai este limitată, e nelimitată.

Internetul permite publicarea instantanee și pune în paranteză până și utilitatea editurilor, a revistelor sau – și mai trist – a criticii literare. Care critic mai poate emite o judecată de valoare în condițiile în care poate fi contrazis oricând de un număr aleatoriu de utilizatori care produc rating. Dacă aș vrea să fiu sarcastic, aș zice că ce a fost cândva o instituție importantă a societății a devenit un joc de societate pentru adulți. Dar nu vrea să fiu sarcastic, prefer să văd latura bună a ceea ce se întâmplă.

Nu doar autorii au constituit o elită pe vremea tiparului după Gutenberg. Nu vedeai nici atunci pe toată lumea cu o carte în mână. Azi de abia mai vezi pe cineva care nu își consultă la interval de câteva minute telefonul. Deci, statistic se citește mai mult. Mult mai mult. Calitatea lecturilor este discutabilă până la un punct, iar fiecare are dreptul să așeze acel punct unde dorește. Dar calitatea lecturilor depinde și de creatori, de flexibilitatea lor de a se duce în întâmpinarea cititorului, ceea ce este exact invers față de turnul de fildeș în care sălășuiau odinioară scriitorii.

Poveștile cu „eu dacă nu simt mirosul de cerneală de tipar” și altele sunt înduioșătoare dar nu schimbă opțiunile cititorilor nici măcar cu un singur procent. Problema nu este atât a suportului (hârtie sau virtual) cât a adaptării la obiceiurile de lectură marcate de de utilizarea aproape exclusivă și obsesivă a telefonului. Timpul acordat unei secvențe este de 2-3 secunde, după care, dacă nu se întâmplă ceva care să-l prindă, cititorul pleacă, iar odată plecat nu se mai întoarce fiindcă softul e setat pe înainte.

Descurajarea poate fi impresionantă, dar încă nu a rezolvat niciodată vreo problemă. Adaptarea este un sfat rezonabil, chiar dacă unii vor spune că este un compromis. În postările următoare vom încerca să ne lămurim ce înseamnă adaptare fără să faci neapărat compromisuri.

       Z.D.