Schopenhauer și câinele
Arthur Schopenhauer, filozoful pesimist, își petrecea mult timp singur, dar iubea nespus câinii. Odată, cineva l-a ironizat:
— Domnule profesor, cum puteți să susțineți că viața este suferință, dar să vă plimbați atât de vesel câinele?
Schopenhauer a răspuns scurt:
— Pentru că el încă nu a citit filosofia mea.
Publicul a râs, iar filozoful a dat dovadă de un umor neașteptat, în ciuda faimei sale de mizantrop.
***
Freud și pacientul grăbit
Sigmund Freud avea un pacient care îi povestea foarte repede visele, ca să nu uite niciun detaliu. Freud l-a oprit și i-a spus:
— Domnule, nu vă grăbiți! Visele nu fug, doar nevrozele!
Sala de așteptare a râs, iar pacientul a învățat că și analiza trebuie savurată… nu doar povestită.
***
Beethoven și surzenia
La un concert, cineva a încercat să-l consoleze pe Beethoven, spunându-i:
— E tragic că un compozitor atât de mare să-și piardă auzul.
Beethoven a răspuns cu un zâmbet amar, dar ferm:
— Domnule, eu nu am nevoie să aud pentru a compune. Cei care trebuie să audă sunt alții.
Replica a rămas ca un testament al forței sale interioare și al umorului cu care și-a înfruntat destinul.
***
Cioran și umbrela filozofică
Se spune că într-o zi ploioasă la Paris, Emil Cioran a fost văzut plimbându-se fără umbrelă, ud leoarcă, dar zâmbind ciudat. Un prieten i-a strigat:
— Emile, de ce nu-ți iei o umbrelă?
— Ah, dragul meu, i-a răspuns Cioran, o umbrelă este o formă de speranță, iar eu am renunțat de mult la acest viciu.
***
Brâncuși și forma perfectă
Când un vizitator curios l-a întrebat pe Brâncuși ce vrea să spună „Pasărea Măiastră”, sculptorul a oftat și a zis:
— Ei bine, domnule, dacă aș fi putut să v-o explic în cuvinte, n-aș mai fi sculptat-o!
Se spune că vizitatorul a dat din cap serios, a privit lung pasărea și a murmurat:
— Înseamnă că și eu am o „Măiastră” acasă, doar că e în formă de soacră…
***
Caragiale și nota de plată
Caragiale, aflat la o berărie, a fost rugat de chelner să plătească înainte de a termina halba.
— Domnule, regulile casei! a spus acesta.
— Tinere, i-a răspuns Nenea Iancu, eu plătesc abia după ce beau, fiindcă doar atunci știu dacă a meritat.
Chelnerul a ridicat din umeri. Când s-a întors, Caragiale lipsea — dar lăsase o notiță: „A meritat… fuga.”
***
Einstein și frizerul curios
Frizerul, văzând părul zburlit al lui Einstein, a îndrăznit:
— Domnule profesor, nu vă supărați, dar nu vă pieptănați niciodată?
— Ba da, a zis Einstein, dar doar când îmi vin ideile.
— Și cât de des se întâmplă asta?
— Din fericire pentru știință, prea des ca să țin piept periei.
***
Tolstoi și modestia aristocratică
Când Tolstoi, deja celebru, a fost întrebat de o doamnă rafinată dacă se consideră un geniu, a răspuns:
— Doamnă, geniul este ca barba: crește la unii fără voia lor. Eu doar încerc să o tund din când în când, ca să nu par ridicol.
***
Freud la cafenea
Freud, întrebat de ce bea mereu cafeaua amară, a spus serios:
— Dulceața o păstrez pentru vise.
Iar când ospătarul a venit cu zaharnița, Freud a adăugat:
— Lăsați, tinere, subconștientul știe cât să pună.
***
Picasso și copilul
O doamnă a venit cu fiul ei la atelierul lui Picasso. Băiețelul, văzând un tablou cubist, a zis:
— Nu seamănă deloc cu mama!
Picasso a râs:
— Nici mama ta nu seamănă cu ea dimineața, micuțule. Arta e o chestiune de moment.
(Texte preluate și selectate de Carmen Petruț)
