Shakespeare și întrebările
La o piesă, un spectator l-a întrebat pe Shakespeare: „De ce puneți mereu întrebări existențiale, precum ‘A fi sau a nu fi?’”. Poetul i-a răspuns: „Pentru că dacă pun răspunsuri, piesa s-ar termina la primul act și ar trebui să înapoiez banii.”
Balzac și cafeaua
Balzac bea câte 50 de cești de cafea pe zi. Un prieten l-a întrebat: „Nu e periculos?” Scriitorul a răspuns: „Periculos e să nu scrii nimic.” Apoi a turnat încă o ceașcă, convins că romanele nu se nasc din inspirație, ci din cofeină.
Creangă și școala
Un copil l-a întrebat pe Creangă: „Domnule învățător, ce e mai greu, să scrii sau să predai?” Creangă a răspuns: „Să predai. Pentru că atunci când scriu, nu sare niciun copil pe geam.”
Cervantes și cavalerii
Un cititor l-a întrebat pe Cervantes: „De ce ați scris despre un cavaler nebun ca Don Quijote?” Scriitorul i-a răspuns: „Pentru că oamenii sănătoși la minte nu fac literatură, ci politică.”
Kafka și birocrația
Kafka lucra într-un birou plin de hârtii. Un coleg i-a zis: „Franz, de ce ești mereu trist?” Kafka a răspuns: „Pentru că șeful meu inventează absurdități. Eu doar le copiez. Literatura mea nu e fantezie, e documentație.”
Doctorul și pacientul poet
Un poet intră la doctor și spune:
— Domnule doctor, simt că viața mea e o metaforă.
— În ce sens? întreabă medicul.
— În sensul că nu mai are sens.
Doctorul oftează:
— Luați un calmant și o foaie de hârtie. Dacă trece, era doar inspirație.
Voltaire și grădinarul
Când un tânăr i-a cerut lui Voltaire să-i explice sensul vieții, acesta, care tocmai smulgea buruieni din grădină, i-a spus:
— Tinere, sensul vieții e să-ți plivești gândurile, nu să le lași să crească în neorânduială.
Creangă și popa din Humulești
Se spune că popa din sat l-a întrebat odată pe Ion Creangă:
— Măi Ioane, tu când mai vii la biserică?
— Părinte, zise Creangă, eu scriu pentru oameni ca să nu mai păcătuiască. Dumneata vorbești și tot păcătuiesc. Nu-i mai simplu să rămân eu la condei și sfinția ta la amvon?
Popa a clătinat din cap:
— Măi Ioane, ai limbă de aur… dar suflet de argint.
— Da, părinte, dar din argint se fac icoanele.
Eminescu și hârtia lipsă
În redacția ziarului „Timpul”, Eminescu scria un articol înflăcărat. La un moment dat s-a oprit și a zis:
— Băieți, nu mai am hârtie!
Caragiale, aflat pe scaunul de lângă sobă, i-a răspuns zâmbind:
— Nu te neliniști, Mihai. Cât scrii tu, nu ne mai trebuie ziarul de mâine, ci calendarul eternității.
Actorul și microfonul
Într-o repetiție, actorul uită replica. Regizorul, nervos, strigă:
— De ce taci?
Actorul zice liniștit:
— Exersez tăcerea personajului. Are și ea nevoie de repetiții.
Pictorița și vopseaua roșie
La un vernisaj, o pictoriță modernă e întrebată:
— Ce simbolizează roșul acesta intens din tablou?
— O pată de vin. Am vărsat paharul și am zis: „De ce nu? Viața pictează mai bine ca mine.”
Mozart și plângerea vecinului
Un vecin bate la ușa tânărului Mozart:
— Domnule Mozart, fiul meu de 5 ani poate cânta perfect o parte din concertele dumneavoastră!
Mozart, fără să clipească:
— Și ce doriți să fac? Să-l felicit… sau să-l rog să scrie și el ceva mai bun?
(Texte preluate și selectate
de Carmen Ionela Petruț)
