de Dorel Cosma
Este 27 noiembrie, o zi cu greutate pentru cultura română și, mai ales, pentru noi, cei din Bistrița-Năsăud. În această zi a venit pe lume, aici, pe meleagurile noastre, Liviu Rebreanu, cel mai mare romancier realist al României, o voce literară care a dus numele ținutului nostru în întreaga lume.
Deși destinul l-a purtat spre București, spre academie și marile scene culturale, Rebreanu nu și-a uitat niciodată originea. Întreaga galerie rebreniană – de la „Ion” la „Răscoala”, de la „Pădurea spânzuraților” la nuvelele sale – respiră dorul, drama, forța și demnitatea omului simplu, a țăranului român, căruia i-a adus una dintre cele mai sincere și impresionante „laude” din literatura noastră.
E bine, astăzi, dincolo de marile lui romane, să ne oprim o clipă și să ne întrebăm: cine mai vorbește despre țărani?
Au dispărut?
Nu.
Însă au dispărut din discursul public, din manuale, din respectul colectiv.
Cândva, școala ne vorbea despre „clasa socială fundamentală – țărănimea”. Astăzi pare aproape eliminată din memoria comună, iar unora le este rușine să recunoască faptul că s-au născut sau se trag de la țară. Se mândresc cu funcțiile pe care le ocupă, minimalizând rădăcinile din care au crescut. Iar limbajul, prin expresii scăpate involuntar, le trădează originile pe care încearcă zadarnic să le ascundă.
Tocmai de aceea este important să-l reamintim pe Rebreanu, marele domn al literaturii universale plecat din Bistrița-Năsăud, și să nu-l uităm nici pe George Coșbuc, chiar dacă unii „elitisti de ocazie” ar vrea să-l scoată din literatura română. Nu vor reuși niciodată. Rebreanu și Coșbuc sunt ai noștri și ai neamului românesc – suflet din sufletul acestui pământ.
Iar acum, când se apropie Ziua Națională, poate că ar fi bine să ne amintim de mesajul lor despre demnitate, rădăcini și identitate. Să ne gândim la oamenii simpli care au clădit această țară, la cei care au dat viață literaturii, tradițiilor și culturii noastre.
Și, în cinste lor, tuturor, să cântăm cu adevărat și cu inimă:
DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!
